Ablatie chirurgicala a unei vene varicoase, de cele mai multe ori de la un membru inferior. Flebectomia consta in scoaterea chirurgicala, uneori dupa sclerozarea lor, prin mici incizii, a unor segmente de vene. Aceasta interventie usoara, practicata sub anestezie locala sau generala, necesita o spitalizare de 1-4 zile. Reluarea mersului este imediata, dar este recomandabil sa se poarte bandaje elastice (ciorapi speciali, de exemplu) in timpul lunii care urmeaza interventiei.
Tratamentul trunchiului venei safene se află la baza folosirii acestor tehnici endoluminale, însă colateralele safenei, sediul unui reflux, trebuie şi ele tratate. Avem trei alternative: tratament endovenos în acelaşi timp operator, flebectomie prin incizii etajate realizată tot în acelaşi timp operator sau scleroterapia post procedură.
Tehnica pentru flebectomie:
Într-un prim timp marcăm pe cateter lungimea venei ce urmează a fi tratată. În acelaşi fel marcăm şi pe fibrele laser lungimea măsurată pe cateter plus încă 2 cm. Se introduce cateterul în lumenul venos, pe firul ghid, la 4 cm dedesubtul limitei superioare a venei tratate, astfel că fibrele laser se află la 2 cm sub limita superioară a venei tratate. Se retrage firul ghid iar fibrele laser sunt conectate la generator. Personalul prezent în sala de operaţie necesită pentru următoarea etapă ochelari de protecţie. Ansamblul de fibre şi cateterul se retrag împreună, impulsurile laser fiind livrate de manieră etajată şi discontinuă. Parametrii procedurii (durata impulsurilor, timpul între două impulsuri) diferă în funcţie de tipul de fibre laser folosite. Vizualizarea prin piele a fasciculului luminos permite, în majoritatea cazurilor, urmărirea progresiunii extremităţii distale a fibrelor laser în timpul procedurii.
În tehnica laser flebectomia se poate realiza în aceeaşi etapă operatorie sau ulterior, prin sclerozare.
Flebectomie - incidente şi accidente:
Cateterismul imposibil – se cateterizează vena retrograd, plecând de la crosectomie.
Eşecul imediat este foarte rar (1 - 2%).
Flebectomie - îngrijiri postoperatorii:
Ca şi în tehnica ClosureTM pacientul este externat în aceeaşi zi, fiindu-i prescrise antalgice la nevoie şi anticoagulante. Mersul este permis din prima zi. Pacientul este revăzut între 4 şi 8 zile de la operaţie.
Complicaţii postoperatorii: durere importantă, echimoze, induraţia traiectului venos, parestezii, tromboză venoasă superficială, tromboză venoasă profundă.